Creștinismul în România

Adevărul despre creştinarea teritoriului României. Majoritatea populaţiei era păgână, iar adepţii noii religii răzleţiţi

Prezenţa creştinismului pe teritoriul României este o problemă spinoasă care a dus la elaborarea a numeroase ipoteze. Se presupune că daco-romanii au fost creştinaţi în primele secole ale erei creştine, fără dovezi foarte concludende însă.

Deşi oficial Biserica Ortodoxă Română susţine că această credinţă creştină a fost prezentă şi a fost adoptată de locuitorii spaţiului carpato-danubiano-pontic de aproape 1800 de ani, sunt istoricii care susţin un alt punct de vedere. Mai precis aceştia consideră că majoritatea populaţiei a început să se creştineze mai târziu, aproape de Evul Mediu, credinţele păgâne supravieţuind în multe zone ale teritoriului României de astăzi.
Triburile geto-dace care ocupau acest spaţiu credeau în zei, în special în Zalmoxis. Era un cult solar, în care erau acceptate inclusiv ofrandele şi sacrificiile umane dar şi numeroase alte ritualuri păgâne. Mai mult decât atât populaţiile geto-dace aveau o castă preoţească bine închegată, Deceneu şi urmaşii săi, adevăraţi regi-preoţi fiind cea mai bună dovadă. Erau tradiţii religioase care se dezvoltaseră în acest spaţiu de secole.
După războaiele daco-romane din 101-102 şi 105-106, Dacia a fost cucerită de romani, într-o anumită proporţie. Mai precis este vorba despre Oltenia, Transilvania şi o porţiune din Muntenia. Restul teritoriului era stăpânit încă de triburi dacice libere alături de care au început să se infiltreze triburi germanice şi iraniene iar mult mai târziu cele slave. Noii stăpâni ai Daciei romane au adus însă în zonele ocupate, involuntar şi creştinismul, prin intermediul legionarilor romani şi a coloniştilor.
Nu era însă o religie practicată făţiş şi nici majoritară. Din contră cei mai mulţi ostaşi sau colonişti fiind păgâni, adepţi ai cultelor din Roma sau orientale. Cu toate acestea se consideră că odată cu venirea legiunilor romane, a venit şi creştinismul în Dacia.

Creştinismul prinde rădăcini în Dacia

Specialiştii în istoria bisericească dar şi unii istorici români cred că noua religie a prins repede rădăcini în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Mai precis aceştia cred că deja din secolele III-IV a început creştinarea populaţiei. În secolul III dificil şi din cauza persecuţilor dar după anul 313 odată cu Edictul de la Milano dat de împăratul roman Constantin cel Mare şi Licinius, religia creştină avea undă verde în imperiu. Mai mult decât atât odată cu Teodosius, la sfârşitul secolului al IV lea, religia creştină devenea religie oficială a Imperiului Roman.

Majoritatea populaţiei era păgână

Pentru mulţi specialişti însă creştinismul în spaţiul carpato-danubiano-pontic a fost o religie, cel puţin până în secolul al V lea, a celor puţini. Mai precis comunităţile creştine erau restrânse, majoritatea populaţiei fiind păgână. Mai mult decât atât pe teritoriul actual al României centrele unde existau creştini erau restrânse doar în zona Daciei romane şi a influenţei imediate exercitate de romani precum Transilvania, Dobrogea sau Oltenia.

Zonele din afară precum Moldova de exemplu erau locuite de păgâni, unde creştinismul a pătruns abia mai târziu. ” Marea majoritate a populaţiei era însă tot păgână. Însuşi cuvântul păgân, derivând din latinul „paganus„ care înseamnă locuitor al satului, al unui « pagus” , ne arată că populaţia rurală, deci mulţimea, s-a convertit mai târziu, că ea a continuat să se închine vechilor divinităţi, în timp ce orăşenii îmbrăţişau noua credintă„, scria Constantin C. Giurescu în „Istoria Românilor„.

Totodată autori latini ai antichităţii târzii descriu aceeaşi stare de fapt. Păgânismul era îmbrăţişat de majoritatea populaţiei inclusiv în Dacia, în secolul III d Hr. ”Ce vom zice însă de Britani sau de Germani care sunt lângă Ocean sau de barbarii Daci şi Sarmaţi dintre care cei mai mulţi n-au auzit până acum cuvântul Evangheliei, dar îl vor auzi cu timpul?”, scria Origene într-o serie de comentarii la Evanghelia lui Matei. Perioada de acceptare şi apoi de impunere oficială a religiei creştine a prins teritoriul carpato-danubian în afara fruntariilor romane, tranzitat sau ocupat de triburi barbare păgâne.

Comunităţi creştine se aflau probabil în zona de influenţă romană sau apropiată de cea romană, eventual tranzitată de drumuri comerciale. În restul teritoriului mai ales în zone precum Moldova sau Maramureş, chiar o bună parte a Munteniei lipsesc dovezi ale prezenţei creştinilor. Nici obiecte, nici urme de lăcaşuri de cult creştine.

De altfel deşi o ierarhie bisericească era atestată la sud de Dunăre dar şi în provinciile panoniene, la nord de Dunăre nu este cunoscut din această perioadă decât un singur episcop numit Teofil „al Goţiei” şi care a participat la lucrările primului Sinod ecumenic de la Niceea din anul 325 d Hr. Cu siguranţă însă populaţia românească de mai târziu va fi creştină în zorii evului mediu. De altfel chiar Anonymus, celebrul cronicar autor al ”Gesta Hungarorum„ preciza că în secolul IX-X d HR. locuitorii valahi şi de alte neamuri ale Transilvaniei era creştini răspânzând de patriarhia constantinopolitană.

sursa : adevarul.ro/locale/botosani/adevarul-despre-crestinarea-teritoriului-romaniei-majoritatea-populatiei-era-pagana-adeptii-noii-religii-razletiti-1_58d29a065ab6550cb893e886/index.html

Publicitate