Biserica primară

                                          Imagine similară

Creștinismul timpuriu (până la Primul Sinod de la Niceea în 325) s-a răspândit din Mediterana de Est în tot Imperiul Roman și nu numai. Inițial, această progresie a fost strâns legată de centrele evreiești deja înființate în Țara Sfântă și din diaspora evreiască . Primii adepți ai creștinismului au fost evrei sau prozeliți , denumiți în mod obișnuit creștini evrei și temători de Dumnezeu .

 Primii creștini s-au adunat în mici case private,  cunoscute sub numele de biserici de casă , dar întreaga comunitate creștină a unui oraș ar fi numită și biserică – substantivul grecesc ἐκκλησία înseamnă literal adunare, adunare sau congregație , dar este tradus ca biserică în majoritatea traducerilor în engleză ale Noului Testament.

Mulți dintre acești creștini timpurii erau negustori și alții care aveau motive practice pentru a călători în nordul Africii , Asia Mică, Arabia, Grecia și alte locuri. Peste 40 de astfel de comunități au fost înființate până în anul 100, multe în Anatolia , cunoscută și sub numele de Asia Mică , precum cele Șapte biserici din Asia . Până la sfârșitul primului secol , creștinismul se răspândise deja în Roma și în marile orașe din Armenia , Grecia și Siria, servind drept fundații pentru răspândirea expansivă a creștinismului, în cele din urmă în întreaga lume.

Organizarea Bisericii Primare

Prezbiterii și Episcopii

Pentru conducerea oficiala din bisericile locale erau folositi doi termeni. Unul, presbuteros, insemnand in mod literal, „cel batran” indica spre o persoana ce se bucura de o pozitie de respect, in biserica locala indeplinind anumite calitati pentru care era ales in aceasta slujba dintre credinciosii bisericii respective . Cuvantul a ajuns in unele medii religioase  de astazi ca „preot” si „prezbiter, ” desi preotii crestini medievali si moderni au functii rituale si sacerdotale pe care prezbiterul bisericii primare nu le-a exercitat niciodata.

Celalalt termen este „episcop” din grecescul episkopos, „supraveghetor.” Trebuie observat ca in biserica primara aceste doua titluri nu desemnau doua slujbe diferite. Faptul ca erau aplicate interschimbabil la aceeasi slujba este aratat clar in Faptele apostolilor 20,17.28, unde se arata ca prezbiterii din Efes care s-au intalnit cu Pavel la Milet sunt numiti atat prezbiteri cat si episcopi sau „supraveghetori.” Acelasi schimb de termeni este intalnit si in epistola lui Pavel catre Tit, cap. 1,5-9, unde, descriindu-se calificarile pentru conducatorii bisericii termenii „prezbiter” si „episcop” sunt folosite ca sinonime. Diferentierea care apare intre termenul „episcop” pe de o parte, si „prezbiter, ” sau „preot, ” pe de alta parte, apartine unei perioade mult mai tarzii decat cea a bisericii apostolice sau subapostolice. Intr-adevar, Clement, conducatorul bisericii din Roma, chiar inainte de sfarsitul primului secol, scriind prima epistola catre Corinteni cunoaste doar „prezbiteri” (cap. 44 si 47), si foloseste pentru slujba prezbiteriala termenul de „episcopat, ” adica, „supraveghetor” (cap. 44). Chiar si mai izbitor este faptul ca Ireneu, conducator al bisericii Lion din Galia cam prin anul 185, inca vorbeste despre predecesorii lui Victor, conducator al bisericii din Roma, ca prezbiteri (Eusebiu, Ecclesiastical History v. 24. 14).
De ce atunci cei doi termeni? Este clar ca ei desemneaza aceeasi activitate. „Batran, ” sau „prezbiter” este evident titlul slujbei; „supraveghetor” este utilizat pentru a numi functia slujbei.

         Episcopatul in Antiohia.-Episcopatul s-a dezvoltat din prezbiterii de frunte (vezi p. 26), desi nu in acelasi ritm pretutindeni. Episcopatul monarhic se pare a fi aparut mai intai in Antiohia, Siria. Nu se stie ce s-a intamplat dupa intemnitarea lui Pavel din anul 60 sau 61. Eusebiu aminteste ca prezbiteri ai bisericii din Antiohia pe Petru, Euodiu si Ignatiu (Ecclesiastical History, iii. 36. 2; 22).
Aceasta traditie legata de intaietatea lui Petru in Antiohia, nu este totusi in acord cu raportul din cartea Faptelor apostolilor. In Antiohia, Petru „a fost fatarnic” in privinta iudaismului, iar Pavel l-a acuzat pentru ca a procedat astfel (Galateni 2,11-21). Biserica era, desigur, deja organizata in Antiohia, iar Petru de-abia era conducatorul ei atunci.
In Fapte 13,1.2 se arata ca la inceput conducerea bisericii din Antiohia a fost asigurata de barbati cu daruri spirituale, pneumatikoi. Este posibil ca barbati puternici care au ajuns la conducere mai tarziu sa fi grabit declinul puterii barbatilor cu daruri care, ca si clasa, au ajuns suspiciosi. Daca s-a dezvoltat acest fel de conducere, este posibil ca episcopatul sa se fi cristalizat intr-un ordin bisericesc conducator in timpul lui Ignatiu.

         Episcopatul monarhic al lui Ignatiu.-Ignatiu din Antiohia a murit ca martir cam prin anul 116 d. Hr. in timpul persecutiei din vremea imparatului Traian. Informatii cu privire la el provin din materialul biografic continut in traditia bisericii privind martirii si datata cam la sase sute de ani dupa moartea sa. De asemenea, exista epistole atribuite lui Ignatiu, despre care se spune ca au fost scrise cand mergea ca prizonier spre Roma, insa autenticitatea acestora este pusa foarte mult sub semnul indoielii.

Philip Schaff, istoric bisericesc, spune despre ele: „Aceste documente, cele mai vechi cu privire la ierarhie, au ajuns atat de interpolate, ciuntite si mutilate de frauda religioasa, incat astazi este aproape imposibil a distinge cu exactitate pe autenticul Ignatiu din istorie de hiper- si pseudo-Ignatiu al traditiei” (History of the Christian Church,  vol. 2, p. 660).

In martiriologia lui Ignatiu si in mai multe din epistolele sale, despre episcopii bisericii se vorbeste in termenii celei mai inalte sanctitati si autoritati ecleziastice. In Epistles apar expresii ca : „A trai in armonie cu vointa episcopului, ” „Prezbiterul vostru … este in armonie cu episcopul precum corzile unei harpe ” (To the Ephesians,4); „Trebuie sa-l socotim pe episcop ca pe Domnul Insusi” (idem 6); „Fiti zelosi in a face toate lucrurile in armonie cu Dumnezeu, cu episcopul prezidand in locul [eis topos] lui Dumnezeu iar prezbiterii in locul consiliului apostolilor … Fiti uniti cu episcopul” (To the Magnesians 6); „Fiti supusi episcopului si unul altuia ” (idem 13); „in supunere episcopului ca lui Isus Hristos …(Vezi Loeb ed., The Apostolic Fathers,  vol. 1, pp. 177; 181; 201,203; 209; 213,215; 215; 261; 261,263.)

         Marturia contemporana.-Luandu-se in calcul valoarea lor, aceste declaratii din documentele lui Ignatiu ne fac sa concluzionam ca episcopatul a evoluat deja intr-o autoritate monarhica in Antiohia la data mortii lui Ignatiu. Insa aceste declaratii nu pot fi luate asa de in serios. Un motiv ar fi ca alte documente contemporane din aceeasi regiune nu arata dezvoltarea episcopatului asa cum indica epistolele lui Ignatiu. De pilda, un document  numit „Sa invatam de la cei doisprezece apostoli „(Didahii), scris pe la sfârșitul primului secol,nu arata o asemenea evolutie a episcopilor. Documentul nu este apostolic; autorul lui este necunoscut. Deoarece este in general acceptat, faptul ca documentul este sirian, acesta provine din acelasi mediu si aceleasi conditii ca si presupusele scrisori ale lui Ignatiu.
Insa Didahiile spun despre episcopat doar „Randuiti de aceea pentru voi insiva episcopi si diaconi vrednici de Domnul … Nu ii dispretuiti, caci ei sunt oamenii vostri onorabili alaturi de profeti si invatatori ” (15; Loeb ed., The Apostolic Fathers,  vol. 1, p. 331). Episcopii nu sunt aici clasati mai presus de barbatii cu daruri spirituale.
Cam in acelasi timp, Clement din Roma, si Ireneu din Lion cam cu nouazeci de ani mai tarziu arata ca conducatorii bisericii din Roma erau inca numiti „prezbiteri” chiar in aceeasi perioada cand Ignatiu a fost martirizat si timp de inca saptezeci de ani dupa aceea. De aceea, fie episcopatul lui Ignatiu este creatia unei maini de mai tarziu, fie barbatii calauziti de Duhul din Antiohia au fost foarte repede lipsiti de conducerea lor, o conducere eclesiatica inalta ce le ia locul si dezvolta un episcopat puternic cu cea mai remarcabila rapiditate.

         Succesiunea apostolica.

-Putin inainte de anul 200 d.Hr., Ireneu, conducator al bisericii din Galia, a dezvoltat o teorie clara cu privire la episcopat. Aceasta este expusa in volumul iii al tratatului sau Against Heresies. Teza sa este ca apostolii au transmis mai departe adevarata invatatura crestina episcopilor, care aveau sa le urmze. El sustine ca episcopii bisericilor intemeiate de catre apostoli erau pastratorii traditiei sacre. In aceasta teza se afla inceputul teoriei succesiunii apostolice.

         Intemeierea episcopatului.-Prima dovada clara cu privire la episcop drept conducator autoritar al diferitelor biserici este aratata in scrierile lui Ciprian, episcop al bisericilor situate in Cartagina, nordul Africii. Ciprian a fost martirizat in anul 258 d.Hr. Eusebiu, istoricul bisericesc, numeste pe toti conducatorii bisericii „episcopi” inca de foarte devreme, insa, procedand astfel, el vorbeste din punctul de vedere si utilizand terminologia de la anul 324 d.Hr., data la care episcopii constituiau o autoritate monarhica de fapt pretutindeni.
Cauze pentru aparitia si dezvoltarea episcopilor .-In realitate, succesorii apostolilor in termenii autoritatii ecleziastice erau prezbiterii care conduceau. Au fost necesari ani de zile ca slujba de prezbiter sa evolueze in episcopatul monarhic. Cauzele evolutiei acestea pot fi deduse.
1.Episcopul cetatii. Prezbiterii care conduceau in cetatile mai mari au dobandit in biserica un prestigiu in raport cu importanta cetatilor in care se aflau. Desi grupul de credinciosi dintr-un loc anume erau considerati o biserica, intr-o cetate puteau fi mai multe adunari de crediniosi, in diferite locuri. Deoarece crestinismul era o societate ilegala, neavand posibilitatea de a detine proprietati, fiecare grup in parte folosea case sau sali inchiriate pentru locurile de adunare. Prezbiterul sef conducea acest grup de mai multe adunari mici. Cu cat era mai mare cetatea, cu atat era mai onorata pozitia sa.
2.Episcopul si Scriptura. Prezbiterul conducator era pazitor al Scripturii si al adevarurilor pe care aceasta le contine, ca si furnizorul „regulii de credinta” apostolice. Exemplare ale Scripturii trebuie sa fi fost relativ rare, din moment ce erau scrise de mana. Partile de Scriptura cele mai bune si complete erau puse in mainile prezbiterului conducator in calitate de pazitor al acesteia. In felul acesta, el a devenit o intruchipare a credintei autentice „care a fost data o data sfintilor”. Persecutia de mai tarziu a fost indreptata asupra episcopului ca pazitor al Scripturilor, iar aceia care capitulau sub constrangere erau socotiti in judecata bisericii ca „tradatori.”
3.Episcopul si credinta autentica. Deoarece el poseda Scripturile, prezbiterul conducator devenea un standard al credintei adevarate mostenite de la apostoli. Si cum slujba lui a evoluat mai tarziu in cea de episcop, el a fost privit ca succesor al apostolilor (Ireneu Against Heresies iii. 3. 3) si interpret al adevarului. De aici responsabilitatea sa de a proteja biserica de tulburarile ereticilor.

Preocuparea lui Ioan si Pavel de a se opune ereziilor fost deja evidentiata. (Vezi pag. 33,36 cu privire la subiectul ereziilor timpurii). Ca pastori ai turmei, prezbiterii conducatori ai bisericilor isi foloseau inalta lor autoritate pentru a face fata acelora care cautau sa abata pe credinciosi, iar succesul lor in a face acest lucru le-a sporit puterea si influenta.
4.Episcopul si finantele bisericii. Finantele bisericii erau in mainile prezbiterilor conducatori. Nu este clar felul in care s-a facut aceasta tranzitie privind acest aspect administrativ, de la „sapte barbati vorbiti de bine” din zilele apostolice de inceput si pana la prezbiterul conducator si inceputul episcopatului. Insa pe la mijlocul secolului al doilea „cel ce conducea” primea darurile si le impartea, in cea mai mare parte saracilor. Acest lucru i-a oferit pozitie inalta in biserica, si astfel a sporit puterea episcopilor in devenire. Iustin Martirul vorbeste despre darurile aduse in ziua de dumineca,

„Ceea ce se aduna este depozitat la conducator, care are grija de orfani si vaduve, si de aceia care, datorita bolii sau altor cauze sunt in nevoie, si de cei care sunt intemnitati, si de strainii care se afla printre noi, si, intr-un cuvant, are grija de toti cei ce sunt in lipsuri” (First Apology 67 ANF, vol. 1, p. 186).

O scrisoare scrisa episcopului din Roma, Corneliu, cam la anul 251 d.Hr., arata volumul lucrarii de binefacere al bisericii si influenta episcopului care impartea darurile. Scrisoarea arata ca in biserica din Roma

„sunt 46 de prezbiteri, 7 diaconi, 7 sub-diaconi, 42 paracliseri, 52 de exorcisti, cititori si pazitori ai usilor, peste 1500 de vaduve si persoane in lipsuri, iar toti acestia sunt sustinuti prin harul si bunatatea Domnului” (Eusebiu Ecclesiastical History, vi. 43. 11; Loeb ed., vol. 2, p. 119).

5.Epicopul si persecutia. In vremuri de persecutie conducatorii bisericii deveneau adesea adevarati eroi in calauzirea oamenilor, dandu-le sfaturi acestora in lupta crancena impotriva autoritatii civile si dand un exemplu de vitejie si curaj. Cu privire la episcopii de mai tarziu care, dupa ce au supravietuit persecutiei lui Galeriu si Diocletian, s-au adunat la Nicea pentru marele conciliu din anul 325 d.Hr., istoricul bisericesc Teodoret remarca faptul ca acestia „semanau cu o ostire de martiri” (Ecclesiastical History, i. 6; NPNF, seria a doua, vol. 3, p. 43).

Erau acolo episcopi care isi pierdusera ochiul drept, dupa unii, fiindu-le ars cu un fier incins; ale caror membre fusesera schingiuite prin diferite torturi; ale caror brate drepte fusesera smulse de la locul lor. Acest fel de statornicie sub persecutie si conducerea manifestata au sporit puterea oficialilor bisericii.

6.Declinul „Pneumatikoi-ilor”. A fost si o cauza negativa pentru cresterea in putere a conducatorilor oficiali ai bisericii. A fost declinul in ce priveste eficienta si influenta spre bine a pneumatikoi, barbatilor cu daruri spirituale. Nu se poate determina acum daca declinul a venit mai mult dintr-o deteriorare in interiorul grupului sau din presiunea din partea slujbasilor agresivi ai bisericii, care se poate sa fi simtit un amestec nejustificat in functiile lor executive din partea barbatilor care isi aveau originea puterii lor si a darurilor lor in Insusi Duhul Sfant. Fara indoiala ca ambii factori au lucrat impreuna pentru a produce acest declin.
Decaderea in randul barbatilor cu daruri spirituale este sugerata inca de timpuriu, chiar din vremea Didahiilor, la care s-a facut referire mai devreme.

Acest document ii avertizeaza pe credinciosi ce sa faca „in cazul in care invatatorul insusi este pervertit si invata o alta doctrina”. Apostolul [misionarul] trebuie sa fie primit, „dar sa nu stea mai mult de o zi, sau daca este nevoie, inca una; dar daca sta trei zile, este un profet fals… daca cere bani , este un profet fals…. Nu oricine vorbeste in Duhul este un profet. Orice profet care invata pe altii adevarul dar el nu face ceea ce invata pe altii, este un profet fals…. Oricine spune in duhul, ‘Dati-mi bani sau altceva, ‘ sa nu ascultati de el” (11; Loeb ed., The Apostolic Fathers,  vol. 1, pp. 325,327).

Este greu de crezut ca asemenea avertismente ar fi rostite fara sa existe o cauza – decaderea barbatilor cu daruri spirituale.
Aceeasi situatie este aratata intr-un fel de roman, produs in Roma, probabil de catre Herma, dupa cum se crede un frate al lui Pius, conducator al bisericii din Roma, cam pe la mijlocul secolului al doilea. Scrierea lui, numita The Shepherd  or Pastor sustine a contine viziunile si sfaturile unuia care pretindea a avea darul profetiei. Aceasta avea mare trecere intre crestinii din secolele al doilea si al treilea; au fost unii chiar care au sustinut ca aceasta sa fie inclusa in canonul Noului Testament.
In timp ce Herma pretindea ca este un profet al lui Dumnezeu, el nu ezita sa arate falsitatea unora care in vremea lui sustineau ca au daruri spirituale.

Apoi urmeaza o discutie legate de caracteristicile adevaratului profet si o comparatie cu insusirile unui fals profet.   Episcopii sunt omagiati, „episcopii ospitalieri, care au primit intotdeauna in casele lor pe slujitorii lui Dumnezeu, fara prefacatorie. Si episcopii nu s-au dat inapoi niciodata de la a ocroti, prin slujirea lor, pe vaduve, pe cei ce erau in nevoie, si intotdeauna au pastrat o conversatie sfanta ” (idem 27; ANF, vol. 2, p. 52).
Pe baza dovezii mentionate mai sus, secolul al doilea trebuie inteles ca timpul cand eficienta si influenta barbatilor cu daruri spirituale era in declin constant, datorita abuzurilor din mijlocul lor si cresterii puterii si influentei slujbasilor alesi, in special a prezbiterului sef sau conducator. Aceasta functie de supraveghetor a fost atat de mult accentuata, incat episcopul a devenit un un fel de slujbas bisericesc oficial distinct. The Pastor of Hermas trebuie inteles ca un efort din partea cuiva din biserica de a restabili autoritatea darului profetiei. Insa efortul a fost zadarnic. O data cu eclipsarea darurilor spirituale si preluarea autoritatii in biserica de catre slujbasii obisnuiti, a urmat un declin al puterii spirituale si a curatiei doctrinare a bisericii primare.


Didache

Numele Didahia provine din cuvântul grecesc Διδαχη (care are legatura cu “doctrina”, “didactic” etc.) .

 Didache mai este cunoscuta si drept “Invatatura celor 12 apostoli”. A fost, probabil, scrisa in jurul anilor 65-80 A.D. si  este invatatura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viata si moarte, despre randuiala in biserica, despre post, botez, rugaciune, etc.

 Este pomenita in scrierile lui Eusebius, care a trait intre anii 260-341 si de Atanasius (293-373). Se pare ca a fost pomenita si de Origen, care a trait intre 185 si 254. In The Didache, fragmentul 16:2-3 este citat in Epistola lui Barnaba in 4:9 sau viceversa.

 Epistola lui Barnaba a fost scrisa in 130-131 A.D.

 The Didache  este o lucrare  valoroasa, fiind unul din primele documente ale perioadei de inceput a Bisericii. Traducerea ii apartine lui Charles H. Hoole. The Didache (in limba engleza) apartine domeniului public. Aceasta traducere apartine misiunii Vox Dei Bapt Ministries.

 Capitolul 1

 1:1 Sunt doua cai, o cale a vietii si o cale a mortii, iar diferenta dintre acestea doua este mare.

 1:2 Calea vietii este aceasta: mai intai, sa-L iubesti pe Dumnezeu, care te-a creat, pe aproapele tau ca pe tine insuti, iar toate lucrurile pe care nu vrei sa ti le faca ceilalti tie sa nu le faci nici tu altuia.

 1:3 Doctrina acestor invataturi este dupa cum urmeaza. Binecuvanteaza pe cei ce te bleastama si roaga-te pentru dusmanii tai. Tine post pentru cei ce te persecuta; caci ce mare lucru este sa-i iubesti pe cei ce te iubesc? Nu fac pana si neamurile la fel? Dar iubeste-i pe cei ce te urasc si nu vei mai avea dusmani.

1:4 Nu te lasa in voia firii pamantesti. Daca cineva te loveste peste obrazul drept, intoarce si celalalt obraz si vei fi desavarsit; daca cineva te roaga sa mergi impreuna cu el o bucata de drum, du-te mai mult; daca cineva iti ia haina, da-i si camasa, daca cineva ia de la tine un lucru care este al tau, nui-l cere inapoi, caci nu poti face aceasta.

 1:5 Da tuturor care cer de la tine, caci Tatal doreste ca din darurile Sale sa se dea tuturor. Binecuvantat este cel care daruieste dupa porunca, deoarece este fara vina; dar vai de cel care primeste. Caci, daca un om primeste ajutor in nevoie, el este fara vina, dar, daca cel care primeste nu are intr-adevar nevoie, va fi pedepsit pentru ca a primit ….

 Capitolul 2

 2:1 Dar cea de-a doua porunca a invataturii este aceasta.

 2:2 Sa nu ucizi; sa nu comiti adulter; sa nu-i strici pe cei tineri; sa nu ai relatii sexuale inainte de casatorie; sa nu furi; sa nu mergi la ghicitori; sa nu ai nimic de-a face cu vrajitoria; sa nu ucizi un copil prin avort (in pantecele mamei sale) si nici dupa ce s-a nascut; sa nu ravnesti la bunurile aproapelui

 2:3 sa nu comiti sperjur; sa nu faci vreo marturie mincinoasa; sa nu vorbesti lucruri rele; sa nu te porti cu rautate;

 2:4 sa nu fii cu doua fete, caci aceasta este capcana mortii.

 2:5 Cuvintele tale sa nu fie mincinoase sau goale; ci legate de fapte.

 2:6 Sa nu fii invidios sau lacom, sau ipocrit, sau rautacios, sau mandru, sa nu faci nici un lucru erau indreptat impotriva aproapelui tau;

 2:7 sa nu urasti pe nimeni, chiar daca pe unii ii vei respinge, pentru altii te vei ruga, iar pe altii ii vei iubi mai mult decat pe tine insuti.

 Capitolul 3

 3:1 Fiul, meu, fugi de orice este rau si de tot ce aduce a rau.

 3:2 Sa nu urasti, caci ura duce la ucidere; sa nu fii gelos sau certaret, caci de la aceste lucruri sea junge la ucidere.

 3:3 Fiul meu, sa nu ingadui in tine dorinta, caci dorinta duce la pacat (sexual); sa nu vorbesti murdar si sa nu privesti cu pofta, caci toate acestea duc la adulter.

 3:4 Fiul meu, sa nu tii seama de semne, caci aceasta duce la idolatrie si nici sa nu folosesti vraji, sa nu fii nici astrolog, nici vindecator calator (ambulant) si nici sa nu-ti doresti sa vezi asemenea lucruri, caci din ele se naste idolatria.

 3:5 Fiul meu, sa nu minti, caci minciuna duce la hotie; sa nu fii invidios sau mandru, caci din aceste lucruri se ajunge la hotie.

 3:6 Fiul meu, sa nu fii cartitor, caci prin carteala se ajunge la blasfemie; sa nu fii incapatanat si nici rautacios, caci rodul acestor lucruri este blasfemia;

 3:7 ci fii bland, caci cei blanzi vor mosteni pamantul;

 3:8 fii indelung rabdator si milos, fara rautate, pasnic si bun si cu bagare de seama la cuvintele pe care le-ai auzit.

 3:9 Sa nu te inalti pe tine insuti si nici sa nu lasi semetia sa creasca in sufletul tau. Sulfetul tau sa nu se alature celor mandri, ci sa mergi alaturi de cei drepti si umili.

 3:10 Ia tot ceea ce ti se intampla drept bun, stiind ca nimic nu se intampla fara voia lui Dumnezeu.

 Capitolul 4

 4:1 Fiul meu, sa-l pomenesti si ziua, si noaptea pe cel ce vorbeste din Cuvantul lui Dumnezeu, sa-l cinstesti asa cum il cinstesti pe Domnul, caci unde se da invatatura Domnului, acolo este si Domnul;

 4:2 zi de zi sa cauti prietenia sfintilor, ca sa-ti gasesti odihna in cuvintele lor;

 4:3 sa nu-ti placa cearta, dezbinarea, ci sa aduci pacea intre cei ce se cearta; sa judeci cu dreptate; sa nu lasi pe nimeni sa-l condamne pe omul cu pricina;

 4:4 sa nu te ingrijorezi de nimic.

 4:5 Sa nu fii grabnic sa primesti si sa nu iti tragi mana cand trebuie sa daruiesti.

 4:6 Daca ai, daruieste, ca sa fie aceasta spre iertarea pacatelor tale.

 4:7 Sa nu sovaiesti sa daruiesti, nici sa nu cartesti cand dai; caci stii cine este cinstit in rapslatirile sale.

 4:8 Sa nu-i intorci spatele celui aflat in nevoie, ci sa imparti cu fratele tau ceea ce ai, sa nu spui ca ceva este numai al tau, caci sunteti tovarasi egali intru cele vesnice, deci cu atat mai mult suntei egali intru cele vremelnice.

 4:9 Sa nu -ti indepartezi inima de fiul sau de fiica ta si din tineretea lor sa-i inveti frica de Domnul.

 4:10 Sa nu poruncesti cu asprime slujitorului sau slujitoarei tale care nadajduiesc in acelasi Dumnezeu ca si tine, ca nu cumva, drept urmare, sa se teama de Dumnezeu, care este deasupra amandurora; caci el nu-i alege decat pe cei pe care Duhul i-a pregatit.

 4:11 Iar voi, slujitorilor, supuneti-va stapanilor vostri cu respect si tema, ca unora care sunt ai lui Dumnezeu.

 4:12 Sa urasti orice fatarnicie si tot ce nu-i face placere lui Dumnezeu;

 4:13 sa nu parasesti prouncile Domnului; ci sa pazesti ceea ce ai primit, fara sa adaugi sau sa scoti ceva;

 4:14 sa-ti marturisesti pacatele Bisericii si sa nu vii in rugaciune cu constiinta incarcata. Aceasta este calea vietii.

 Capitolul 5

 5:1 Dar calea mortii este aceasta. Mai intai de toate, este rea, plina de rautate si de blesteme; pe ea merg ucigasii, curvarii, cei plini de pofta, hotii, idolatrii/cei ce se inchina la idoli, ghicitorii, vrajitorii, martorii mincinosi, fatarnicii, cei mandri, rai, egoisti, invidiosi, cei ce vorbesc murdar, cei obraznici si cei aroganti;

 5:2 pe calea mortii se gasesc aceia care-i persecuta pe cei buni – cei care iubesc minciuna, fara sa stie care-i rasplata celor drepti, cei ce nu sunt de partea celor buni si nici a dreptei judecati, care nu urmaresc binele, ci raul, cei care sunt departe de blandete si rabdare, cei care iubesc lucrurile desarte si umbla dupa rasplata, fara mila fata de cei in nevoie si care nu se straduiesc sa ajute pe cei aflati stramtorare, fara sa-l cunoasca pe cel care i-a facut, ucigasi de copii, care strica chipul Domnului, ii intorc spatele celui aflat in nevoie, il asupresc pe cel aflat la stramtorare, nu fac dreptate celor saraci, gresind in toate lucrurile. De toti acestia, copii, sa fiti paziti.

 Capitolul 6

 6:1 Ai grija ca nimeni sa nu te indeparteze de aceasta cale a invataturii, caci cel ce face astfel iti da invatatura ce te ineparteaza de Dumnezeu.

 6:2 Daca poti purta intregul jug al Domnului, vei fi desavarsit; dar, daca nu, fa ceea ce poti face.

 6:3 In ceea ce priveste insa carnea, ingaduie ceea ce poti. Dar fii cu bagare de seama la lucrurile inchinate idolilor, caci este inchinare la zeitatile iadului.

 Capitolul 7

BOTEZUL

 7:1 In ceea ce priveste botezul, asa sa faceti: dupa ce ati rostit toate aceste invataturi/acest crez, botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, in apa curgatoare;

 7:2 dar, daca nu aveti apa curgatoare, botezati in orice alta apa si, daca nu puteti boteza in apa rece, alegeti apa calda;

 7:3 dar, daca nu aveti de nici una, turnati apa peste cap de trei ori, in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant.

 7:4 Inainte de botez insa, cel care boteaza si cel care este botezat trebuie sa posteasca si alaturi de ei oricare altii pot tine post. trebuie sa-i spuneti celui care urmeaza a fi botezat sa posteasca inainte de botez o zi, doua.

 Capitolul 8

 8:1 In ceea ce privesete postul vostru, sa nu fiti ca fatarnicii, care postesc in a doua si in a cincea zi a saptamanii, ci voi sa postiti in a patra si in a sasea zi.

 8:2 Nici sa nu va rugati ca fatarnicii, ci cum a poruncit Domnul in evanghelia sa, asa sa va rugati: “Tatal nostru, care esti in cer, sfinteasca-se numele tau. Vina imparatia ta. Faca-se voia ta, precum in cer, asa si pe pamant. Da-ne painea cea de toate zilele. Si iarta-ne precum iertam si noi celor ce ne gresesc. Si nu ne duce in ispita, ci izbaveste-ne de rau: caci a ta este puterea si gloria in veci.”

 8:3 De trei ori pe zi sa va rugati astfel.

 Capitolul 9

EUHARISTIA/CINA DOMNULUI

 9:1 In ce priveste euharistia, in felul acesta sa aduceti multumire.

 9:2 Mai intai vinul: “Iti multumim, Tatal nostru, pentru viata si cunostinta pe care ne-ai adus-o prin Isus, Fiul tau, a ta sa fie gloria in veci.

 9:4 Asa cum aceasta paine a fost odata imprastiata pe munți, apoi a fost stransa si a devenit una, tot asa Biserica sa fie stransa de la marginile pamantului in inparatia ta; caci a ta este gloria si puterea prin Isus Hristos in veci.

 9:5 Nimeni sa nu manance sau sa bea Euharistia (trupul Domnului), in afara de cei botezatiin numele Domnului, caci adevarat a vorbit Domnul spunand: “Nu dati cainilor lucruri sfinte.”

 Capitolul 10

10:1 Dar dupa ce ati incheiat aceasta, sa va rugati astfel.

10:2 “Multumim, Tata sfant, pentru numele tau sfant, pe care l-ai lasat sa locuiasca in inimile noastre, pentru invatatura, credinta si vesnicia pe care ni le-ai facut cunoscute prin Isus, Fiul tau; a ta sa fie gloria in veci.

 10:3 Tu, Stapane Atotputernic, ai creat toate lucrurile pentru numele tau, ai dat si carne, si bautura pentru placerea oamenilor, ca sa avem de ce sa-ti multumim, ne-ai dat hrana spiritual si viata vesnica prin Fiul tau.

 10:4 Mai presus de toate, multumim pentru ca ne mantuiesti, a ta sa fie gloria in veci.

 10:5 Aminteste-ti, Doamne, de Biserica ta, ca s-o izbavesti de orice rau si s-o desavarsesti in dragostea ta, s-o chemi din cele patru vanturi, sa-i chemi chiar si pe cei sanctificati pentru imparatia ta, pe care ai pregatit-o pentru ei; caci a ta este imparatia si gloria in veci.

 10:6 Vina harul tau si treaca aceasta lume. Osana Fiului lui David. Daca este cineva sfant, sa vina (la Euharistie), daca nu este, sa se pocaiasca. Maranata. Amin.

 10:7 Dar insarcinati-i pe profeti sa aduca multumiri, daca vor sa faca acest lucru.

 Capitolul 11

 11:1 De aceea, pe oricine va veni si va va invata lucrurile pomenite mai sus, sa-l primiti.;

 11:2 dar, daca invatatorul insusi se intoarce si aduce alta invatatura care sa va clatine, nu-l ascultati; daca insa vine sa imbogateasca neprihanirea voastra si cunostinta despre Domnul, pretuiti-l ca pe Domnul.

 11:3 In ce priveste apostolii si profetii, faceti asa cum va invata evanghelia.

 11:4 Pe fiecare apostol care vine la voi sa-l primiti ca pe Domnul insusi.

 11:5 El va sta cu voi o zi, poate doua, daca este nevoie, dar, daca va ramane cu voi trei zile, este un profet mincinos.

 11:6 La plecare, apostolul sa nu ia cu el decat paine cae sa-i ajunga pana la locul de odihna; daca va cere bani, este un profet mincinos.

 11:7 Sa nu ispititi sau sa va certati cu vreun profet vorbeste in duhul; caci orice pacat va va fi iertat, in afara de acesta.

 11:8 Nu oricine vorbeste in duhul este insa profet; ci profet este cel care are inima Domnului, caci dupa inima ii veti cunoaste pe profetii adevarati si pe cei mincinosi.

 11:9 Nici un profet care porunceste in duhul sa se astearna masa nu va manca el insusi la ea, caci atunci ar fi un profet mincinos;

 11:10 si orice profet care propovaduieste adevarul, dar nu il traieste, este un profet mincinos;

 11:11 orice profet care este adevarat si recunoscut si slujeste in taina vizibila a Bisericii, dar care nu ii invata pe altii sa faca ceea ce el insusi face nu va fi judecat de voi, caci judecata lui este in mana Domnului, asa cum a fost si cu profetii din vechime.

 11:12 Dar pe oricine va va spune in duhul “Dati-mi bani sau lucruri de felul acesta” sa nu -l ascultati; daca insa va va vorbi despre altii, care sunt in nevoie, ca sa le dati ajutor, sa nu-l judece nimeni.

 Capitolul 12

 12:1 Oricine vine in numele Domnului sa fie primit, dar sa-l cercetati si sa-i cunoasteti caracterul, caci aveti cunostinta despre bine si rau.

 12:2 Daca cel care vine la voi este un calator, ajutati-l cat puteti; dar sa nu ramana cu voi mai mult de doua sau trei zile, decat daca este neaparata nevoie.

 12:3 Daca doreste sa ramana cu voi si este mestesugar, sa-si castige painea muncind;

 12:4 daca nu cunoaste nici un mestesug, ajutati-l dupa cum veti vrea, ca nici un crestin sa nu leneveasca in mijlocul vostru;

 12:5 daca insa nu vrea sa va asculte, inseamna ca este un sarlatan. De astfel de oameni sa va paziti.

 Capitolul 13

 13:1 Orice profet adevarat care doreste sa locuiasca impreuna cu voi isi merita hrana,

 13:2 dupa cum este si un invatator adevarat, intocmai ca un muncitor.

 13:3 De aceea, cele dintai roade ale fiecarei recolte de vin si faina, din bivoli si din oi sa le dati profetilor, caci ei sunt marii vostri preoti;

 13:4 dar, daca nu aveti nici un profet, dati-le saracilor.

 13:5 Daca dati un ospat, luati si dati primele roade dupa porunca;

 13:6 tot asa sa faceti cand deschideti un ulcior de vin sau ulei, mai intai sa dati profetilor;

 13:7 si tot asa sa dati din bani, haine si din tot ce aveti, asa cum veti crede ca se cuvine, dupa porunca.

 Capitolul 14

 14:1 In ziua Domnului, cand va adunati, frangeti painea si dati multumire, dupa ce v-ati marturisit pacatele, ca jertfa voastra sa fie curata.

 14:2 Dar nimeni care nu s-a impacat cu aproapele lui sa nu vi se alature, decat daca se impaca, pentru ca jertfa voastra sa nu fie patata;

 14:3 caci asa vorbeste Domnul: “In orice loc si-n orice vreme aduceti-mi o jertfa curata, caci eu sunt un Rege maret”, spune Domnul, “iar numele meu este minunat intre neamuri.”

 Capitolul 15

 15:1 De aceea, alegeti-va episcopi si diaconi vrednici de Domnul, barbati blanzi si fara lacomie, sinceri si primiti de toti, caci ei vor face pentru voi slujba de profeti si invatatori.

 15:2 De aceea sa nu-i dispretuiti, caci ei sunt dintre cei cinstiti si pretuiti intre voi, impreuna cu profetii si invatatorii.

 15:3 Mustrati-va unii pe altii, dar nu cu manie, ci cu pace, cum va invata evanghelia; dar nu vorbiti cu cel ce i-a gresit vecinului sau si nici sa nu-l ascultati pana se pocaieste.

 15:4 Toate rugaciunile, milosteniile si faptele voastre sa le faceti dupa porunca evangheliei Domnului nostru .

 Capitolul 16

 16:1 Vegheati la viata voastra; candela voastra sa nu se stinga si nici nu nu incetati sa vegheati, ci fiti gata, caci nu stiti ceasul cand va veni Domnul nostru.

 16:2 Strangeti-va adesea impreuna, cautand ce este bun pentru sufletele voastre; caci toata credinta voastra va fi zadarnica daca nu veti fi credinciosi pana la capat.

 16:3 Caci in vremurile din urma se vor inmulti profetii mincinosi, oile se vor preface in lupi, iar dragostea se va preface in ura;

 16:4 si, din cauza ca nedreptatea va fi mare, oamenii se vor uri unii pe altii, se vor persecuta si se vor trada; atunci, Insealtorul lumii se va da drept Fiul lui Dumnezeu, va face semne si minuni, iar pamantul va fi dat in mainile sale; el va face lucruri nelegiuite, cum nu s-au intamplat de la inceputul lumii.

 16:5 Atunci creatia omului va fi data in vileag si multi vor fi condamnati si vor pieri; dar cei care vor pastra credinta vor fi mantuiti chiar de stanca judecatii.

 16:6 Apoi vor aparea semnele adevarului; mai intai semnul de pe cer, apoi sunetul trambitei si apoi invierea mortilor.

 16:7 si asa cum a fost spus: “Domnul va veni si toti sfintii sai vor veni odata cu el;

 16:8 apoi va vedea lumea pe Domnul venind pe norii cerului.”

 sursa: http://crestin-total-schimbat.blogspot.com/2018/07/didache.html


Publicitate