A – Istoria creștinismului

O examinare a lucrărilor existente cu privire la istoria Bisericii revelează faptul că cele mai multe dintre ele reflectă o anumită poziţie confesioanlă sauteologică    (părtinitoare fără a respecta echidistanţa confesională  necesară ). Lucrarea de faţă a fost scrisă dintr-o perspectivă independentă , nonconfesională.

Biserica Apostolică (primară)

Biserica s-a născut 50 de zile după învierea lui Isus (circa anul 35 d.Cr.). Isus a promis că Îşi va zidi biserica Lui (Matei 16:18), iar la venirea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii (Faptele Apostolilor 2:1-4), biserica- ekklesia (“adunarea celor chemaţi”) s-a născut în mod oficial. Trei mii de oameni au răspuns la predica apostolului Petru în ziua aceea şi au decis să-L urmeze pe Hristos.

Biserica inființată de apostoli s-a numit Biserica Creștina ( Apostolică sau Primară)  aceasta  a avut ca baza teologică Evanghelia propovaduită de Hristos și apostoli și nimic altceva.

Primii convertiţi la creştinism erau iudei sau prozeliţi, iar Biserica a fost centralizată în Ierusalim. Din cauza aceasta creştinii erau consideraţi la început o sectă evreiască, asemănătoare cu fariseii, saducheii şi esenienii. Totuşi, ceea ce predicau apostolii era radical diferit de învăţătura altor grupări iudaice.

Nu mult după Rusalii, uşile Bisericii au fost deschise pentru neevrei. Filip evanghelistul a predicat samaritenilor (Faptele Apostolilor 8:5) şi mulţi au crezut în Hristos.

În anul 70 d.Cr. Ierusalimul a fost distrus, dar cele mai multe cărţi ale Noului Testament au fost deja terminate şi circulau prin biserici.

                                      Serviciul religios în Biserica Primară

Iustin Martirul în anul 150 a avut o descriere succintă a serviciului religios din biserica primară în cartea sa „Apologetica-Închinarea in Biserica Primară ”

„Cei bogați dintre noi poartă de grijă săracilor; trăim o viața de strînsă părtașie si pentru tot ceea ce avem binecuvantăm pe Făcătorul nostru prin Isus Christos, Fiul Său si prin Duhul Sfant. În ziua care se cheamă “Duminica”, ne adunăm împreuna intr-un loc anumit înainte de răsaritul soarelui si citim cat ne îngăduie timpul din “memoriile apostolilor” și din scrierile profeților. Apoi, cînd se oprește cel ce citește, presbiterul ține o cuvîntare în care ne îndeamnă să trăim conform cu lucrurile frumoase pe care le-am auzit. Ne ridicăm apoi toți la rugăciune și cum am mai spus, cand sfîrsim rugăciunile, sunt aduse pîinea, vinul ai apa. Cel ce prezidează, dupa priceperea sa, se roagă atunci si multumește lui Dumnezeu, iar restul celor adunati spun: Amin” .

Bisericile creștine în primele doua secole (dupa disparitia apostolilor)  chiar dacă aveau legături , comunicau între ele ,  erau totuși  autonome -nu aveau o conducere centralizată .

Conducator în biserica locală era prezbiterul (care înseamna „bătrîn” in greaca veche) sau /și episcopul (supraveghetor)  şi aveau rolul de predicare a Evangheliei și supraveghere al mersului spiritual în biserica locală .  În Biserica Primară cele două funcții erau sinonime , insă in secolele care au urmat , funcția de episcop va deveni superioară celei de prezbiter , episcopul având pe lângă funcția de predicare al Evangheliei și cel de supraveghere al activității prezbiterilor. Atât prezbiterii cît şi episcopii  erau creştini aleși dintre enoriașii comunității conform cu indicațiile primite de la apostoli. (1 Timotei 3:1-13 ; 1 Tit 5:9) .

De mentionat ca prezbiterii si episcopii nu erau sinonimi cu preotii de astazi  există deosebiri semnificative intre functia de preot (sacerdotal) si cea de prezbiter.

„Ei (apostolii ) le-ai hirotonit prezbiteri in fiecare comunitate „ Faptele apostolilor 14:23 (biblia catolica si protestanta King James, NIV , inclusiv originalul grec ).

Cartile care compun astazi Noul Testament (in colectii separate ) la care se adaugau marturiile prin viu grai ale celor care au fost martori ai  Evangheliei propovaduite de Hristos, constituiau indreptarul invataturii in Biserica Apostolică.

Spre sfârsitul secolului al II-lea episcopii pe măsura ce comunitațile ce le păstoreau au crescut au primit mai multă putere și mai multă autoritate făcundu-se în acest mod transferul către statutul de cler/preot mai bine conturat  în secolul III.

Biserica creștină inființată de apostolii Domnului  a trecut de-a lungul timpului printr-un proces evolutiv , Biserica Apostolică a fost  prima și cea mai aproape de forma de crestinism  original, (autentic)  pentru ca a avut ca fundament  Evanghelia lui Hristos şi al apostolilor si nimic altceva.

In secolele care urmează acestor învățături li se adauga altele , învățăturile  celor numiți „părinți bisericești” care vor da fiecare o interpretare în viziunea lor proprie a  Scripturilor , apoi cele ale Conciilor ecumenice incepând cu cel din anul 325  care vor veni cu dogme noi în Biserică  . Centrul de greutate devine Biserica ca instituție reprezentata de cler (preoti, episcopi) acestia vor primii  mai multă putere si o autoritate .

Biserica  Catolică

În anul 312 d.Cr. împăratul   Constantin a declarat  ca a avut o viziune in care  a vazut o cruce pe cer  si fraza „prin acest semn vei invinge” , din acel momement el a adoptat religia crestină  (desi multi istorici spun  ca a fost botezat doar spre sfarsitul vietii) . La scurt timp  în anul 313  sa semnat de către împaratii Constantin și Licinius edictul de la Milano pentru toleranța față de creștini. Dupa abolirea persecutiei crestinilor  Constantin  a  depus eforturi  sa  uneasca toate bisericile crestine intr-una singură , pentru aceasta el a convocat incepand cu anul 325 o serie de concillii ecumenice  pentru a clarifica dogma si a elimina rivalitatile  doctrinare intre biserici . In final bisericile  s-au unit  formand o singura Biserică Creştină  , sa numit Biserica  Catolică (Universală).

Biserica de stat

In  anul 380 , în timpul domniei impăratului  Teodosie, creştinismul a devenit religia oficială a imperiului Roman. Episcopilor li s-au oferit locuri de cinste în guvern, iar prin anii 400 d.Cr. cuvintele “roman” şi “creştin” erau practic sinonime.

După Constantin creştinii n-au mai fost persecutaţi. Între timp, păgânii erau cei prigoniţi dacă nu se “converteau” la creştinism. Astfel de convertiri forţate au dus până acolo că mulţi oameni au intrat în Biserică fără o schimbare reală a inimii. Păgânii şi-au adus cu ei idolii şi practicile cu care erau obişnuiţi şi Biserica s-a schimbat.

Mai tarziu , pe parcurs unele practici păgâne  (de exemplu cultul eroilor trasformat in cultul sfintilor)  au ajuns sa fie adoptate de Biserică  pentru ai atrage pe păgâni mai uşor la creştinism.( E . Cairns – Crestinismul de-a lungul secolelor ).

Conciile au continuat în anii următori punând în acest fel bazele doctrinare ale bisericii catolice pe care o vedem si in prezent.

Una din primele  simboluri ale bisericii crestine  unificate a fost Credeul…Simbolul credinței ( Crezul niceeano-constantinopolitan ) este o rugăciune care reprezintă una din cele trei mărturisiri de credință creștine  din anul 325 .

Cred  într-unul Dumnezeu……………………..
Și într-unul domn Isus Hristos………………..
Fiul lui Dumnezeu, unul născut………………..

Întru una, sfântă, catolică și apostolică biserică.

Textul integral :

https://crestinismro.wordpress.com/2020/05/06/crezul/

https://i1.wp.com/www.e-communio.ro/_poze/papa-francesco-e-benedetto.jpg

Primul Papă

Primul episcop al Romei care a folosit oficial titlul de papă a fost Siriciu (384-399)

Liturghia

Papa Gregore I (590-604) a extins influența episcopatului de Roma și în sfera treburilor politice, la inceput in Italia, apoi în întreaga lume, aprofundând si mai mult discrepanta si neîntelegerile dintre bisericile de vest si de est.

Grigore I ( numit și Grigore Cel Mare) a introdus  Liturghia (mesa) în cadrul serviciului religios al bisericii  catolice ,deasemenea Cîntul (corul) Gregorian  ambele în secolul VI.

Ritul  îndeobște este forma exterioară a ceea ce e cultul creștin în fond. Definiția religioasă a ritului fiind ansamblu de ceremonii care se practică într-o religie.

Ritul latin e cel mai răspândit rit creștin-occidental. El este specific Bisericii Catolice  dar este folosit şi de către Biserica Anglicană (într-o formă adaptată)

Icoanele

Urmînd interzicerea din Decalog, creștinii din primele doua secole nu și-au faurit imagini. Dar in Imperiul de Rasarit, interdictia este ignorată începînd din secolul al III-lea  cand o iconografie religioasa (figuri sau scene inspirate din Scriptura) îsi face apariția în cimitirele sau lăcașurile unde se adunau credincioșii. Această inovaţie urmează îndeaproape cultului moaștelor. În secolele IV si V imaginile se multiplica si cinstirea lor se accentueaza. Tot in aceste două secole se precizeaza critica si apărarea icoanelor.

Abia spre sfîrșitul secolului al VI – lea și în cursul secolului al VII – lea imaginile devin obiect de devoțiune și cult, în biserici precum si în locuințe. Lumea se ruga, se proșterna in fața icoanelor; oamenii le sărutau, le purtau in procesiuni.

Cultul imaginilor a fost interzis oficial de împaratul Constantin al V – lea, in 726, si anatemizat de Sinodul iconoclast de la Constantinopol, in 754, principalul argument teologic fiind idolatria implicata in glorificarea icoanelor. Al doilea Sinod iconoclast, cel din 815, a respins cultul imaginilor in numele christologiei.

Cultul icoanelor a fost totuși  din nou legalizat de către Conciliul de la Niceea din anul 787 convocat în acest scop de  împărateasa Irina Ateniana , o ferventă  iconofilă .

Imparatul Leon al V-lea însă a reintrodus interzicerea icoanelor prin conciliul de la Constantinopol din anul 815 . Icoanele au continuat să fie interzise până în anul 843 cînd la tron a ajuns o altă împărăteasa Teodora o cunoscută iconofilă care după moartea soțului ei a restabilit definitiv legalizarea cultului icoanelor ,sfinților,  moaștelor etc.

Inchiziția

A fost înființată  în anul 1231 și a funcționat pîna în secolul XVI  în cadrul Bisericii Catolice, aceasta  a fost o instituție de judecată formata din preoți  care judecau „delictele eclesiastice ” .

În practică „tribunale religioase” judecau și condamnau folosind tortura persoane bănuite ca ar încalca dogma (doctrina) Bisericii Catolice

Inchiziția  condamna inclusiv la moarte prin ardere pe rug sau decapitare pe cei considerațí  „eretici”   în realitate pe oricine întrăznea să aibe o opinie separată de cea oficiala a Bisericii, pedeapsa fiind executată de autoritațile statului cu care Biserica funcționa in strânsă legătură.

Marea schizmă

În anul 1054 Biserica Catolică în urma unor neintelegeri doctrinare între bisericile din Rasarit si cele din Apus s-a rupt în două .  Principalele cauze rezidă în disputele asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea, deși au existat și cauze minore, cum ar fi disputele legate de jurisdicția asupra anumitor regiuni, sau de alte practici liturgice.

Biserica Ortodoxă

Biserica ortodoxa mai este denumita de teologi si biserica Greaca-ortodoxa. Crestinarea Greciei a inceput prin apostolul Pavel care a facut prima calatorie misionara in aceasta zona a lumii in anul 49 , ulterior alti apostoli     ( si discipoli ai acestora)  precum apostolul Andrei, Filp, Tit , Evanghelistul Luca au predicat Evanghelia pe teritoriul Elen. Crestinismul propovaduit de acesti apostoli si evanghelisti este cel pe care il gasim in Noul Testament

Ulterior dupa legalizarea crestinismului (pana atunci existau mici comunitati izolate de crestini) din anul 313 crestinismul sa raspandit pe intreg teritoriul grec .

„Putem spune ca nașterea Ortodoxiei , în sens general a avut loc în jurul secolului al IV-lea , când creștinismul începe să se îndepărteze de paradigma iudeo-creștină și începe să țină primele concilii .
Din secolul al IV-lea al creștinismului , când Biserica a fost numită „catolică” în crezul niceno-constantinopolitan și în actele oficiale ale împăraților romani (vezi Edictul din Tesalonic ), termenul „ortodoxie” a intrat și în vocabularul creștin (a fost găsit in scrierile lui Eusebiu din Cezareea , ale lui Iulius I , ale lui Atanasie din Alexandria , ale lui Vasile cel Mare și în secolul al V-lea în actele Sinodului din Efes și Sinodului de la Calcedon ) .
Termenul „ ortodoxie ” devine frecvent utilizat pentru a indica cu precizie Biserica Ortodoxă numai începând cu schisma orientală din 1054 , pentru a o deosebi de Biserica Catolică.”   (it.m.wikipedia.org/wiki/Chiesa_ortodossa?)

Odata cu sinoadele ecumenice initiate de Imparatul Constantin incepand cu cel din anul 325 sa definitivat  doctrina  Bisericii Catolice , Biserica oficiala a Imperiul Roman pe care o regasim in mare parte in bisericile catolice si ortodoxe de astazi.

In 1054 a avut loc marea schizma intre Biserica din Rasarit  si cea din Apus  . Principalele cauze rezidă în disputele asupra autorității papale și inserării clauzei Filioque în Crezul de la Niceea . Aceste dispute sau adăncit pe parcurs ducând în final  la separare totală

Ritul Bizantin a apărut incepând cu secolul IV . Ritul bizantin este un rit  creștin-oriental, întrebuințat de Bisericile ortodoxe și de Bisericile greco-catolice.

i. sec IV – 787

ii. 787 – sec XIX

iii. sec XIX – ± 1965

iv. ± 1965 – prezent

Exista doua ramuri ale bisericii ortodoxe  : Rasariteana si Orientala existând între ele diferențe doctrinare. Bisericile Orientale au refuzat hotararile Conciliului de la Calcedon din anul 451 și au rupt legaturile cu celelalte biserici .

Biserica Ortodoxa Orientala ,  cuprinde biserici  din Orient și țări din  Africa

Biserica Ortodoxă Răsăriteană este răspăndită preponderent în țări din Europa de Est precum  Grecia , Bulgaria, Romania, Serbia . Rusia a acceptat creștinismul ortodox in anul 899 .

Biserica Ortodoxa nu are o conducere centralizata unica precum cea catolica  . Biserica Ortodoxa  are o conducere proprie (conducere autocefala) in fiecare țară , cu un Patriarh  propriu, ales de conducerea Bisericii .

Doctrina

Imagini pentru coada la moaste

Fiecare cult se idendifică cu o doctrină proprie Biserica Ortodoxa Rasariteana recunoaste primele 7 Concilii Ecumenice

Biserica Răsăriteană de rit bizantin isi are doctrina adanc inradacinata  in  cultul icoanelor, a sfinților , al moaștelor (vezi foto) , cultul fecioarei Maria.

Ortodoxia : Termenul de „ortodoxie” este folosit mult în teologie , acest cuvânt în limba greacă înseamnă  „credința dreaptă ” (in viziunea celor care o adoptă ).

O serie de hotărâri ale conciliilor (sinoadelor ) ecumenice  au fost numite „ortodoxie ”  precum cea de la Niceea  in care episcopul Atanasie a reuisit sa-și impuna o doctrina importantă . De altfel era o practica frecventa ca doctrinele adoptate de catre Conciile (sinoadele) ecumenice sa fie numite „ortodoxie” , ulterior termenul sa extins la biserici.

Acest cuvânt vechi de origine greacă  „ortodoxie” este folosit atat de crestini, ortodocsi sau catolici cat si de alte culte si religii cu acelasi semnificație de „credința dreaptă” bineinteles fiecare referindu-se la ceia ce ei inteleg prin credința dreaptă.

Un exemplu binecunoscut sunt  evreii mozaici care  folosesc acest cuvînt referindu-se la evreii mozaici fundamentaliști prin  cunoscutele  expresii „evrei ortodocsi „sau „ultra ortodocși”  .

https://en.wikipedia.org/wiki/Orthodox_Judaism

Pentru mai multe detalii – dictionar Wiki Ortodoxy/ortodoxie

Multi istorici occidentali  numesc ortodoxie (ortodoxy) ca fiind  „invatatura dreapta” a Bisericii Primare care a existat in primul secol (si nu numai)  , provocand fara sa vrea o confuzie de termeni.

Pe de alta parte Biserica Ortodoxa identifica cuvantul ortodoxie cu doctrina proprie care a fost fundamentata pe invatatura părinților bisericesti  care  au trait  intre anii 330-700 .

Insa intre invatatura apostolica promovata in Biserica Primara si cea a multor parinti bisericesti ( episcopi) exista şi  deosebiri incontestabile .

Un singur exemplu , apostolii nu permiteau inchinarea catre oameni indiferent cat de sfinti ar fi fost ei .Faptele apostolilor 10: 25-26 .  Apostolul Petru  a interzis categoric ca oamenii sa se inchine in fața lui si nu a fost singurul. Dupa disparitia apostolilor insa parintii bisericesti au permis si chiar au introdus in dogma bisericii inchinarea la cei numiti de ei „sfinti”instituind  cultul sfintilor.

Cultul Mariei , mama   Domnului , respectiv doctrina  numită ” Născatoare  de Dumnezeu ”  a fost introdus in biserica oficiala in secolul IV in urma Sinodului ecumenic al III-lea de la Efes

Schimbari care au aparut ulterior epocii Apostolice în bisericile catolică si ortodoxă .

Schimbari care au avut loc  după perioada Bisericii  Apostolice sub infuența parinților bisericesti și a sinoadelor ecumenice în funcție de anul apariției.

Câteva dintre acestea:

Anul aparitiei.

300 – Rugaciunea pentru morti
300 – Facerea semnului crucii
375 – Inchinarea la sfinti,moaște  și la îngeri
431 – Maria este proclamata divina
500 – Preotii incep sa se imbrace altfel decit laicii
526 – Mirungerea
593 – Apare invatatura despre purgatoriu
600 – Liturghia este fixata in limba latina
600 – Incep rugaciunile adresate Mariei
709 – Sarutarea papucului papal
786 – Inchinarea la imagini si religve este recunoscută ofical (inclusa în dogmă)
850 – Folosirea “apei sfintite”
995 – Canonizarea sfintilor morti
998 – Postul de Vineri si din preajma sarbatorilor mari
1079 – Celibatul preotilor
1090 – Rugaciuni pe bani
1231 – Inchizitia
1190 – Vinzarea indulgentelor
1215 – Transubstantierea
1229 – Biblia este interzisa laicilor
1439 – Doctrina despre purgatoriu
1439 – Doctrina celor sapte sacramente
1508 – “Ave Maria” este aprobata ca rugaciune liturgica
1534 – Fondarea ordinului Iezuit
1545 – Traditia primeste aceiasi autoritate ca si Biblia
1546 – Adaugarea apocrifelor la cartile Bibliei
1854 – Doctrina despre conceptia imaculata a Mariei

susa : Loraine Boettner, Roman Catolicism: Presbiterian and Reformated Publishing, 1962. p.8-9

In schema de mai sus se poate observa evolutia crestinismului pana in secolul XVI . In primul secol avem Biserica Apostolica . Din secolul II pana in sec. IV ( anul 325) avem biserica pre-niceeana in aceasta perioada apar invataturile parintilor bisericesti . Apoi din secolul III apare Biserica Catolica care in anul 1054 se rupe in doua iar  bisericile din Rasarit se separa si formeaza  Biserica Ortodoxa ,pe langa cea catolica existenta .In acest timp apar 8 ramuri (denominatiuni)  ale crestinismului , urmeaza altele dupa anul 1600.



Reforma protestantă

Reforma Protestantă a fost o mișcare în secolul XVI de a reforma Biserica Romano-Catolică din Europa Occidentală. Reforma a fost începută de Martin Luther  cu Cele 95 de teze despre practica indulgențelor. La sfârșitul lunii Octombrie 1517, el le-a afișat pe ușa Bisericii Castelului din Wittenberg .În Noiembrie, le-a trimis diferitelor autorități religioase ale timpului. Reforma s-a sfârșit în divizare, prin întemeierea unor noi instituții. Cele mai importante patru tradiții care au izvorât direct din reforma sunt tradiția luterană, cea reformată/calvinistă/prezbiteriană, cea anabaptistă și cea anglicană. Tradiții protestante ulterioare își au, de obicei, rădăcinile în aceste patru școli inițiale ale Reformei.

Protestantismul nutrește nobila aspirație de a reveni la formele primare ale creștinismului. Principiile fundamentale ale protestantismului îl deosebesc atât de catolicism cât și de Biserica Ortodoxă. Protestanții de toate categoriile, luterani, zwinglieni și calvini sau reformați se deosebesc de cele doua Biserici, în învățătura lor despre har, mântuire, Biserică, sfințenie, numărul și valoarea Tainelor.

Reforma a fost o mișcare de renovare a religiei sub triplă ipostază ce implică organizarea bisericii, credința și ritualul, fiind un fenomen complex, cu caracter religios, social-politic și ideologic. Scindarea bisericii catolice a dus, astfel, la apariția unor noi culte creștine în Europa. Mișcările de reformă au fost recurente în evul mediu. Cauza fundamentală a fost distanța dintre funcționarea bisericii și idealul cristic. Modalitățile de reacție ale bisericii au fost cooptarea și represiunea.

Reforma radicală    

  Reformatorii istorici au promovat întoarcelea la Sfanta Scriptură si eliminarea tradiției din dogmă  dar au păstrat sistemul bisericii de stat si un oarecare formalism religios specific bisericilor traditionale .Reformă parţială, protestantismul clasic fiind caracterizat de un mod de viaţă asemănător celui catolic, cu jumătăţi de măsură bazate pe jumătăţi de adevăruri.
In acest context au aparut lideri religiosi care au cerut o reforma mai radicală. Elvetianul Conrad Gabriel care împreuna cu Zwigli considerau botezul copiilor mici ca fiind nejustificat biblic a cerut revenirea la botezulul adulților ca practică curentă în Biserică si separarea Bisericii de stat.
Astfel a luat naștere in 1525 miscarea anabaptistă care a avut de îndurat persecuții   atat din partea catolicilor cat si  din partea protesatanților luterani .
În anul 1609 se înființeaza prima Biserica Baptistă în Olanda , baptiştii dorind revenirea la modelul  creștinismul practicat de  biserica din primul secol, doctrina baptistă punînd accentul pe sfințenia vieții , botezul adulților etc.
În aceiași perioadă a apărut si mișcarea “Frația” (Brothers ) in Europa centrala ,echivalentul fiind Cultul crestin dupa Evanghelie inființat in Romania in 1889.
Mișcarea penticostală a apărut in anul 1906  in S.U.A. răspandindu-se ulterior in intreaga lume. Penticostalii pun un accent deosebit pe lucrarea și  darurile Duhului Sfant , minuni si videcari.

Surse :

Crestinismul de-a lungul secolelor – E- Cairns

Biserica sau adunarea

Ghid al istoriei crestinismului -Jonathan Hill

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s